o sibiancă a luat locul întâi pe țară la olimpiadă de industrie alimentară - diana este elevă la "terezianum""

Diana Oana, elevă în clasa a 12-a la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum”, a obținut locul 1 la Olimpiada Națională de Industrie Alimentară. Eleva a luat nota 9,90 la partea teoretică și 10 la partea practică.

o sibiancă a luat locul întâi pe țară la olimpiadă de industrie alimentară - diana este elevă la "terezianum""

Pentru Diana cea mai dificilă parte a fost cea teoretică, pentru care a învățat foarte mult în ultima perioadă. Din 40 de partcipanți la Olimpiada de Industrie Alimentară, eleva a reușit să ia locul 1 pe țară. Olimpiada s-a desfășurat la Alba Iulia.

„Cel mai greu mi s-a părut la proba scrisă. La proba practică a trebuit să aflu câtă substanță solubilă are compotul de cireșe. La proba scrisă am luat 9,90 și la proba practică 10. Nu mă așteptam. Eu când mi-am calculat am crezut că nu iau mai mult de 9 și când am aflat că am luat note așa mari m-am bucurat foarte mult. Am și învățat, o lună jumătate m-am pregătit, inclusiv pe weekend.”

Eleva a fost pregătită de diriginta Viorica Aleman și de profesoarele Mihaela Paraian și Anca Voina: „Oana Diana este o eleva silitoare, cu bun simț, este si sportiva legitimată, joaca fotbal. Pe lângă școală mai are și alte activități, este jucătoare profesionistă de fotbal. În urma defortului pus a reușit să obțină o astfel de performanță”, spune diriginta Viorica Aleman.

Pe lângă școală, Diana este și jucătoare de fotbal la Academia de tenis și fotbal feminin Măgura. După absolvirea liceului vrea să urmeze Facultatea de  Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică