Guvernul german i-a cerut lui Putin încetarea războiului din Ucraina

Cancelarul german, Olaf Scholz, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, instituirea unui armistiţiu în Ucraina şi încheierea conflictului militar, exprimând preocupări şi în privinţa crizei alimentare internaţionale, anunţă Guvernul de la Berlin.

„Cancelarul Olaf Scholz a vorbit astăzi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Conversaţia a avut loc în contextul în care pe 11 mai cancelarul vorbise cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Convorbirea de 75 de minute s-a concentrat pe eforturile de oprire a războiului din Ucraina”, anunţă Guvernul Germaniei, conform unui comunicat postat vineri pe site-ul oficial şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

„În contextul gravităţii situaţiei militare şi a consecinţelor războiului din Ucraina, în special în oraşul Mariupol, cancelarul german a insistat în discuţia cu preşedintele rus pentru ajungerea rapidă la un armistiţiu, pentru îmbunătăţirea situaţiei umanitare şi pentru avansarea acţiunilor de soluţionare a conflictului pe cale diplomatică”, precizează Guvernul de la Berlin.

Olaf Scholz i-a semnalat lui Vladimir Putin şi problemele privind aprovizionarea cu alimente la nivel mondial cauzate de invazia militară rusă în Ucraina. „Cancelarul a notat că Rusia are o responsabilitate specială pentru această situaţie”, a subliniat Guvernul german.

Preşedintele Vladimir Putin i-a spus lui Olaf Scholz că negocierile cu Ucraina pentru încheierea conflictului militar „sunt blocate în principal de partea ucraineană”, a anunţat anterior Preşedinţia Rusiei, potrivit publicaţiei Der Spiegel. Contactele între Moscova şi Berlin vor continua la diferite niveluri, a subliniat Kremlinul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică