Un bărbat din Iacobeni a fost bătut, zilele trecute, până când a ajuns la spital și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii legii fac cercetări pentru a afla cum s-a petrecut totul.
Polițiștii sibieni au deschis o anchetă și fac cercetări după ce un bărbat a fost bătut, la începutul săptămânii, în Iacobeni. Sursele Ora de Sibiu spun că omul este cioban la o stână. Deocamdată nu se știe cine sunt agresorii.
„În cauza, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis o anchetă penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.
Sursa foto: ziua-online.ro