un șofer drogat a lovit trei mașini parcate pe o stradă din sibiu
FOTO: arhivă

Un șofer în vârstă de 36 de ani a lovit două mașini parcate, iar pe una dintre ele a proiectat-o într-un alt autoturism aflat în parcare pe o stradă din Sibiu. Oamenii legii ajunși la fața locului au depistat că individul era drogat. 

un șofer drogat a lovit trei mașini parcate pe o stradă din sibiu

„La data de 10 mai a.c., în jurul orei 13,30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga, dinspre Bulevardul General Vasile Milea spre Bulevardul Mihai Viteazu, ajuns în zona intersecției cu strada Gorăslău, un sibian în vârstă de 36 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, unul dintre acestea din urmă fiind proiectat într-un alt auto, de asemenea parcat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor patru autovehicule implicate. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-au întocmit documentele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică