o educatoare a fost reținută după ce ar fi agresat mai mulți copii
foto: arhivă

O educatoare din municipiul Pitești a fost reținută de politiștii, fiind suspectată ca ar fi agresat mai mulți copii lăsați îngrijirea ei.

o educatoare a fost reținută după ce ar fi agresat mai mulți copii

Femeia de 44 de ani a fost pusă de Judecătoria Pitești sub control judiciar, având obligaţia de a nu exercita profesia de educator şi nici alte activităţi care implică contact direct cu copiii.

Primăria Piteşti a transmis că salariata în funcţia de educator în Creşa nr. 6 Trivale se afla, la data demarării anchetei penale, şi în anchetă administrativă, relatează rfi.ro

„De îndată ce a luat la cunoştinţă despre presupusele agresiuni fizice şi verbale asupra copiilor, în data de 26 aprilie 2022, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti a iniţiat toate demersurile legale de investigare a situaţiei, prin demararea anchetei disciplinare prealabile, şi a oferit părinţilor tot sprijinul pentru stabilirea adevărului şi luarea măsurilor administrative prevăzute de lege! Cercetarea disciplinară prealabilă anchetei penale a fost demarată la nivelul instituţiei, ca urmare a sesizării formulate chiar de şeful Serviciului Creşe Piteşti”, a arătat Primăria Pitești.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că ancheta în acest caz a pornit după ce un părinte care are copilul la grupa femeii, la creşă, a sesizat că a descoperit vânătăi pe corpul micuţului. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au constatat că sunt şi alte cazuri în care există suspiciunea că micuţii ar fi fost agresaţi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică