Doi sibieni, unul din Cristian, altul din Târnava, s-au ales cu dosare penale fiindcă s-au urcat la volan fără să aibă permis de conducere.
Primul a fost prins în data de 9 mai, în jurul orei 14,00, în municipiul Sibiu. „Polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Cristian, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis”, anunță reprezentanții IPJ Sibiu.
În 9 mai, în jurul orei 14,00, pe strada Văii din localitatea Târnava, polițiștii au depistat un alt bărbat care conducea un autoturism fără a avea acest drept. Este vorba despre un localnic în vârstă de 33 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.