Pentru siguranța pietonilor, dar și pentru a asigura fluența și disciplina în trafic, Poliția Locală a derulat o campanie de descurajare a celor care încalcă legislația rutieră, prin parcarea autoturismelor pe trecerile de pietoni sau în zona acestora, la mai puțin de 25 de metri de acestea.
Astfel, în perioada 26 aprilie – 4 mai, agenții Poliției Locale au desfășurat acțiuni pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care au parcat autovehiculele pe trecerile de pietoni sau în apropierea acestora. În urma controalelor efectuate în teren au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale dintre care pentru 7 mașini s-a dispus și măsura complementară de ridicare. Amenzile aplicate au fost în cuantum de 7.550 lei.
Potrivit HG 1391/2006 cu modificările și completările ulterioare, amenda pentru oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile de pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea este cuprinsă între 290 lei și 435 lei. În situația în care autovehiculul staționează pe trecerea de pietoni sau în apropierea acesteia, sancțiunea este între 580 lei și 725 lei.