Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că „intervenţia” Rusiei în Ucraina a fost necesară, pentru că Occidentul „se pregătea să ne invadeze pământul, inclusiv Crimeea”.
Putin şi-a începutul discursul anual cu ocazia Zilei Victoriei, la începutul paradei militare ce are loc în Piaţa Roşie, pentru a marca victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial, scrie Agerpres.
Potrivit lui Putin, forţele armate şi voluntarii ruşi care luptă în regiunea Donbas din Ucraina luptă pentru Patria lor. „Voi luptaţi pentru Patria voastră, pentru viitorul ei”, a declarat Vladimir Putin în timpul discursului susţinut de la tribuna Kremlinului, în Piaţa Roşie.
„Moartea fiecărui soldat şi ofiţer este dureroasă pentru noi. Statul va face totul pentru a avea grijă de familiile lor”, a asigurat Putin.
Preşedintele rus şi-a încheiat discursul cu îndemnul lansat soldaţilor din Piaţa Roşie: „Pentru Rusia, pentru Victorie, Ura!