Două surori au fost reunite după 20 de ani de războiul din Ucraina. Au fost despărțite când aveau 5, respectiv 6 ani de problemele din familie și de atunci nu s-au mai revăzut.
Cele două surori vitrege și-au petrecut primii ani de viață împreună în satul Nikolaev din sudul Ucrainei, sprijinindu-se una pe cealaltă în timp ce creșteau cu o mamă absentă care să aibă grijă de ele.
Problemele familiale le-au despărțit la scurt timp după aceea, notează The Guardian.
Angelika, în vârstă de 5 ani, a fost trimisă să locuiască cu o mătușă, iar Tatiana, în vârstă de 6 ani, cu o bunică, înainte de a ajunge în grija statului. Copilele au cerut să fie ținute împreună, își amintește Tatiana, acum în vârstă de 25 de ani. „Dar, din punct de vedere economic, era imposibil, mătușa Angelikăi nu își permitea să ne ia pe amândouă la ea”, relatează Mediafax.
La vârsta de 8 ani, Tatiana a fost adoptată de o familie din orașul spaniol Girona, în apropiere de Barcelona. Chiar dacă amintirile din Ucraina se estompau, sora ei rămânea constant în gândurile ei. „Întotdeauna am spus că voi merge în Ucraina și o voi găsi”, a spus Tatiana. În adolescență, ea și-a căutat sora pe toate rețelele de socializare, descărcând inclusiv rețeaua rusă VK.
La mai mult de 3.000 de kilometri distanță, în Ucraina, Angelika făcea același lucru. Când a dat peste un profil de Facebook în 2019 care arăta o tânără în Spania, a fost sigură că a găsit-o pe Tatiana: „Am știut pur și simplu că era sora mea”.
În câteva săptămâni, cele două discutau constant online, trecând peste barierele lingvistice și culturale. Și-au făcut planuri entuziaste să se întâlnească în Spania, apoi au fost împiedicate de pandemie.
În februarie, în timp ce trupele rusești se adunaseră la granița cu Ucraina, Tatiana i-a spus surorii sale că va izbucni războiul, însă Angelika a încercat să o tempereze. Apoi, ea și logodnicul ei și-au părăsit casa din Nova Odesa, îndreptându-se spre un sat din apropiere, unde vărul ei își transformase subsolul într-un adăpost improvizat. „Tatiana îmi trimitea mesaje în fiecare zi, spunându-mi să împachetez și să plec”, a spus ea.
Angelika a decis foarte greu, pentru că cei din jurul ei erau hotărâți să rămână. În cele din urmă, un mesaj de la mama Tatianei, care a întărit faptul că va fi în siguranță în Spania, a fost cel care a convins-o pe Angelika. Ea a pornit spre granița poloneză într-un vehicul împreună cu alți ucraineni care doreau să plece, pregătindu-se pentru ce era mai rău.
După un drum de 34 de ore, Angelika spune despre reîntâlnire: „Momentul a fost fericit, dar și trist. Aici îmi revedeam sora după 20 de ani, dar, pe de altă parte, tocmai îmi părăsisem familia și prietenii într-o țară aflată în război”.
În luna care a trecut de la sosirea Angelikăi în Spania, cele două surori și-au construit o viață confortabilă în apartamentul Tatianei, comunicând prin gesturi cu mâna și un vocabular.
Ca un ecou al incertitudinii cu care se confruntă mulți dintre cei 135.000 de refugiați ucraineni care au sosit în Spania în ultimele luni, niciuna dintre surori nu știe ce urmează: dacă Angelika se va întoarce în cele din urmă la logodnicul ei, la locul de muncă și la familia din Ucraina sau va căuta să îi aducă în Spania și să o ia de la capăt.
„De când eram mici visam să ne revedem, dar nu ne-am fi imaginat niciodată că va fi din cauza unui război”, a spus Tatiana.
