clarificări despre cardurile gratuite tursib pentru pensionari - termenul limita e pe 30 iunie

În urma situației declanșate de lipsa de informare referitoare la perioada de reînnoire a abonamentelor, pe site-ul oficial a fost publicat un anunț care conține toate detaliile despre preschimbarea cardurilor pe care pensionarii, elevii și anagajații care au abonamente decontate de firme trebuie să le știe.

Prin urmare, cardurile pentru pensionari se vor preschimba pe parcursul lunilor mai și iunie: „Nu este necesar ca pensionarii să se deplaseze ȋn aceste zile către punctele de vănzare. Abonamentele vor fi valabile pe tot parcursul lunii mai, precum și în luna iunie”.

Referitor la abonamentele decontate de către firmele cu care Tursib are contract pentru transportul angajaților, acestea vor fi înnoite automat pentru toți angajații, la sediul Tursib. Abonamentele vor fi trimise la sediul companiilor, care le vor distribui angajaților.

În cazul elevilor, cardurile vor fi valabile până la finalul lunii iunie. La fel ca în cazul anagajațiilor acestea vor fi emise automat, iar copiii le pot ridica de la secretariatul școlii la care merg.

Prin urmare, pensionarii au timp să își preschimbe cardurile până la sfârșitul lunii iunie. Cardurile elevilor și cele angajaților vor fi emise automat, nefiind nevoie să meargă la punctele de vânzare.

„Aglomerațiile care s-au produs în ultimele zile la punctele de vânzare ale Tursib se datorează tranziției către noul sistem de ticketing. Acesta presupune preschimbarea cardurilor de abonamente ale călătorilor. Din păcate, în ciuda faptului că în comunicatele transmise de noi până în prezent nu am impus un termen limită, o parte a pensionarilor se grăbesc să își preschimbe cardurile de abonament, aglomerând punctele de vânzare”, spune Raluca Racz, purtătorul de cuvânt Tursib.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu