Prețurile pentru vacanțele din România vor fi mai mari cu până la 15 la sută

Președintele Federației Industriei Hoteliere din România a declarat faptul că vacanțele din țară vor fi mai scumpe cu 15 la stuă față de anul trecut, având în vedere evoluția prețurilor în toată Europa.

„Ca medie, cred că vom fi undeva cu un 15% mai mult decât anul trecut, dar lucrul acesta este într-o normalitate europeană. În toată Europa preţurile au crescut şi ca urmare a inflaţiei, şi ca urmare a creşterii costurilor, şi ca urmare a unei cereri ridicate din partea consumatorilor care au fost văduviţi timp de doi ani de vacanţă”, a afirmat Călin Ile, la conferinţa „Zilele porţilor deschise în industria ospitalităţii”, organizată de Federaţia Industriei Hoteliere din România, scrie economica.net

El a precizat că, în ceea ce priveşte numărul de înnoptări pe teritoriul României, „putem să sperăm să ne apropiem de cifrele din 2019”.

„Dacă în 2022 ajungem la nivelul lui 2019, ar fi o mare performanţă. Mai repede decât am anticipat noi vom recupera acest prejudiciu. Litoralul va merge bine, rămân încă probleme cu acest turism de afaceri şi cu turismul balnear. Trebuie să nu uităm că turismul românesc nu înseamnă doar vara şi, dacă vara va merge peste tot, rămâne să vedem ce vom face din septembrie încolo până la finalul anului”, a menţionat Călin Ile.

Totodată, preşedintele FIHR a subliniat că deficitul de personal din industria de turism din România este de 50.000 şi 60.000 de persoane.

„Noi estimăm că avem un deficit între 50.000 şi 60.000 de persoane în industria de turism. Va fi un sezon destul de complicat pentru că este cerere mare, lumea vrea să meargă în vacanţe şi fără forţe de muncă nu vom putea presta servicii de calitate. Suntem obligaţi să găsim soluţii, una dintre soluţii, cea identificată de noi – este să atragem tinerii din învăţământul românesc, să vină să lucreze la noi, fie angajaţi, fie în perioada de practică. Sigur, contăm şi pe atragerea forţei de muncă din străinătate, dar trebuie combinaţie ca să putem face faţă la un sezon bun, cum nu am mai avut din 2019. Mă refer la tot ce înseamnă sezonul de vară în care cererea va fi mare. Lumea se revanşează după doi ani de frustrări şi va merge mult în vacanţă. Există apetit ridicat al consumatorilor şi noi trebuie să asigurăm servicii în toate unităţile hoteliere din ţară”, a adăugat Călin Ile.

Preşedintele FIHR a precizat că s-a luat în calcul şi opţiunea de a angaja ucraineni, însă acest lucru nu va rezolva problema deficitului de forţei de muncă.

„Am luat în calcul şi opţiunea de a angaja ucraineni. Suntem în contact cu asociaţia hotelieră din Ucraina, care ne recomandă atunci când angajaţi de-ai lor au migrat în România. Din păcate, apetitul lor pentru a lucra nu este atât de ridicat. Ei speră ca într-o lună, două, trei, să plece înapoi în ţară şi, atunci, nu putem conta pe foarte mulţi dintre ei. Pe cei care îşi doresc noi îi aşteptăm cu drag pentru că sunt potriviţi, sunt apropiaţi de noi ca şi cultură şi s-ar integra uşor. Uşa e deschisă, din păcate nu sunt foarte mulţi şi nu ne ajunge să rezolvăm deficitul de care vă menţionam”, a mai spus preşedintele FIHR.

El a precizat că meseriile cele mai căutate sunt: bucătar, ospătar, pe partea de alimentaţie, şi recepţioner, cameriste, pe partea de hotel.

„Şi în balnear există un deficit de terapeuţi, persoane de entertainment în parcurile de distracţie. Salariile au crescut mult în ultima perioadă şi operatorii fac toate eforturile posibile în acest sens. Dacă vorbeam înainte de foarte mulţi angajaţi la minimum pe economie, cred că astăzi aproape orice operator oferă peste 2.000 de lei net şi creşte în funcţie de anvergură, dimensiune, număr de stele, la care se adaugă şi o componentă neînregistrată, acel tips pe care noi încercăm să îl reglementăm de foarte mult timp, dar încă nu reuşim, pentru a avea o transparenţă şi a acestor venituri”, a subliniat Călin Ile.

Preşedintele FIHR susţine că angajaţii din turism au şi alte avantaje.

„În multe unităţi le asigură şi cazarea, masa, transport, dar cel mai important este acest salariu şi bacşişul care ajunge uneori să reprezinte chiar mai mult decât salariul de bază”, a mai spus Călin Ile.

Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) organizează a doua ediţie a evenimentului naţional „Zilele Porţilor Deschise În Industria Ospitalităţii” în perioada 6-7 mai.

„Industria hotelieră are nevoie de sprijinul sistemului educaţional pentru a pregăti aici acasă în România o nouă generaţie de profesionişti în turism. O putem face doar dacă suntem cu toţii implicaţi în acest proces de formare, pornind de la elevi, studenţi, profesori şi părinţi, până la noi operatorii din industria ospitalităţii. Cred că nu poate fi nimic mai frumos decât să ştim că am reuşit să contribuim la formarea profesională a unui tânăr sau mai multor tineri şi că i-am ajutat pe unii dintre ei să îşi găsească vocaţia în domeniul ospitalităţii”, a declarat Călin Ile.

Evenimentul este organizat de FIHR cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Asociaţiei Profesorilor şi Mentorilor din Turism – Edu4Tourism, Asociaţiei Liceelor Hoteliere şi de Turism şi a Institutului Francez din România.

Campania îşi propune să facă industria ospitalităţii mai atractivă pentru tineri, cu atât mai mult în contextul în care tot mai mulţi dintre aceştia aleg să urmeze o carieră în turism în afară ţării, această decizie afectând activitatea industriei hoteliere şi societatea românească.

În perioada 6-7 mai 68 locaţii din 28 oraşe şi staţiuni vor găzdui peste 2.000 de elevi şi studenţi, numărul acestora este în creştere, procesul de înscriere fiind deschis până la finalul zilei de 4 mai.

Ultima oră