Candidat surpriză la FDGR pentru fotoliul de primar al Sibiului - Surse: Se va schimba statutul pentru el

Astrid Fodor se află la al doilea mandat plin de primar al Sibiului. Asta după ce a fost primar interimar, viceprimar și consilier local. Anul trecut a declarat în exclusivitate pentru Ora de Sibiu că nu va candida pentru un nou mandat. În aceste condiții, FDGR va propune sibienilor un alt nume pentru alegerile locale care vor avea loc în 2024. Se vehiculează deja un nume, care în ultimele zile a fost în atenția publicului. Deși din partea politică toată lumea neagă, oameni de afaceri sibieni susțin că li s-a cerut ajutorul pentru viitoarea campanie electorală.

Astrid Fodor, actualul primar al Sibiului, nu va mai candida pentru un nou mandat. Deși mai sunt doi ani până la viitoarele alegri locale și nimeni nu recunoaște, au început să apară zvonuri despre un posibil candidat din partea FDGR.

Candidat surpriză la FDGR pentru fotoliul de primar al Sibiului - Surse: Se va schimba statutul pentru el

Alexandru Găvozdea, președintele Ordinului Arhitecților din România, este cel despre care se spune că va candida pentru a-i lua locul lui Astrid Fodor. Se pare însă că relațiile dintre cei doi nu sunt dintre cele mai bune, iar Găvozdea nu ar avea susținere din partea actualului primar. Discuții între Găvozdea și Primărie au apărut în spațiul public în ultimele zile și au vizat proiectul de amenajare a malurilor Cibinului. 

Schimbarea statutului FDGR

FDGR este o formațiune a minorităților și conform statutului doar un membru, etnic german, poate candida pentru o funcție publică. Pentru că Alexandru Găvozdea nu este etnic german, deci nici membru al FDGR, dar este vorbitor de limbă germană, surse au declarat pentru Ora de Sibiu că se are în vedere schimbarea acestei prevederi, astfel încât să poată candida oricine cunoaște limba germană.

CITIȚI ȘI: Acuzații în sânul FDGR la adresa lui Astrid Fodor – ”Nu ascultă pe nimeni. S-a născut primăriță” – Edilul Sibiului reacționează

Gabriel Tischer, președintele organizației municipale a FDGR, nu confirmă însă această variantă. ”Eu nu pot confirma asta. Nici nu s-a schimbat, nici nu se va schimba statutul. Doar un membru poate candida și așa va rămâne, pentru că suntem o organizație a minorității germane. Cât despre candidatura domnului Găvozdea, nici nu știu cine este, nu am auzit de el, deci nu se pune problema”

Nimeni nu recunoaște, afaceriștilor li se cere sprijinul

Discuțiile despre posibila candidatură a lui Alexandru Găvozdea au fost confirmate de mai mulți oameni de afaceri din Sibiu. Găvozdea a avut discuții cu o parte dintre aceștia pentru a le cere sprijinul în cazul în care va candida la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Sibiu. Doi antreprenori locali au confirmat pentru Ora de Sibiu că au avut discuții cu Găvozdea, dar nu au dorit să comenteze mai mult legat de acest subiect.

Arhitectul neagă însă aceste lucruri și spune că este surprins de ce aude. ”Nu m-am gândit niciodată la asta. Nu am avut niciun fel de afiliație de partid sau formațiune politică și nici în acest moment nu mă interesează subiectul. Am fost apropiat de FDGR în timpul liceului pentru că am fost la Brukenthal. Participam la activități organizate de ei prin prisma aceasta, interacționam cu cei din aripa tânără, dar atât. Dar e amuzant cum eu nu hotărăsc niște lucruri, dar alții vorbesc despre ele. Eu nu am vorbit cu nimeni din partea Forumului, dar am auzit și eu zvonurile astea, mi-a spus cineva că se vorbește despre asta. O să mă interesez să văd de ce au apărut zvonurile astea. Oricum, 2 ani să te hotărăști pentru așa ceva mi se pare puțin. Și nu știu câtă administrație cunosc pentru a face asta și a face ceva pentru oraș. Oricum, dacă mi s-ar propune să candidez, m-aș gândi, nu e ceva la care poți răspunde pe loc cu da sau cu nu”, a spus Alexandru Găvozdea.

Zeno Pinter, liderul consilierilor locali din partea FDGR și fost președinte al formațiunii, spune și el că nu cunoaște subiectul. ”Nu știu de așa ceva. În prezența mea și cu mine nu s-a discutat despre asta”. Același răspuns l-a dat și Paul Porr, președintele FDGR.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică