Iulia Scântei, nominalizată de PNL, este noul judecător al CCR din partea Senatului

Iulia Scântei, nominalizată de PNL, o va înlocui în Curtea Constituțională pe Mona Pivniceru. A doua desemnare pentru funcția de judecător CCR este votată de Camera Deputaților. Cea de-a treia nominalizare va fi făcută de președintele Klaus Iohannis.

Iulia Scântei (PNL) este propunerea Senatului pentru a fi numită în funcția de judecător CCR, au decis, marți, senatorii, transmite Mediafax.

Ea a primit 76 de voturi „pentru” și 34 „împotrivă”.

USR îl propusese pe fostul consilier prezidențial Péter Eckstein-Kovács, care a primit doar 22 de voturi „pentru”.

Scântei va prelua funcția de la Mona Pivniceru.

„Vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, un vot onorant și un vot care mă obligă. Mă obligă să continui ceea ce am făcut vreme de șase ani, să apăr drepturi și libertăți aici, în Senatul României, cu votul ieșenilor acordat în două rânduri, în 2016 și în 2020. De data aceasta prin votul dumneavoastră, prin încrederea dumneavoastră și cu sprijinul Partidului Național Liberal, care m-a propus pentru această onorantă funcție de judecător constituțional, îmi voi folosi și voi exercita atribuțiile de judecător constituțional pentru a merge mai departe în ceea ce privește consolidarea democrației constituționale în România, pentru ca România să rămână membru cu drepturi depline parte a lumii libere și a comunității euro-atlantice”, a spus după anunțarea rezultatului Iulia Scântei.

Ea a ținut să le mulțumească și ieșenilor, din partea cărora a fost aleasă parlamentar.

„Nu este o încetare a mandatului meu de reprezentativitate pe care ei mi l-au acordat. Voi să îi reprezint și pe ei acolo unde voi fi îmi voi exercita mandatul de judecător constituțional, apărându-le drepturile și libertățile potrivit Constituției, cu bună credință și cu priceperea juridică pe care mi-o cunosc”, a conchis Scântei.

În timpul transmiterii știrii, Camera Deputaților votează noul judecător CCR care îl va înlocui pe actualul președinte CCR. cCandidați sunt Bogdan Licu, propus de PSD, Cristi Danileţ şi Ioan Sabău-Pop, propuși de USR și AUR.

Președintele Klaus Iohannis urmează să nominalizeze un candidat pentru locul lui Daniel Morar.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică