Topul celor mai frumoase plaje de pe insulele din Grecia - Cele din Naxos sunt la mare căutare
FOTO travelguide.de

Grecia este una dintre cele mai populare destinații pe care românii le aleg. Dacă v-ați gândit la Grecia pentru vacanța din acest an și încă nu știti ce zonă să alegeți, iată un top al insulelor cu unele dintre cele mai frumoase plaje și nu numai.

Creta, un paradis grecesc

Topul celor mai frumoase plaje de pe insulele din Grecia - Cele din Naxos sunt la mare căutare

Nu există top al celor mai frumoase destinaţii de vacanţă la nivel mondial care să nu includă şi o insulă din Grecia. Cea mai mare dintre ele este Creta, iar dacă veţi căuta imagini emblematice de aici cel mai probabil veţi găsi plaja Balos. Pentru turişti, Creta înseamnă de cele mai multe ori ape turcoaz, golfuri sau plaje cu nisip roz sau o vegetaţie impresionantă. Dar insula are în primul rând o istorie şi cultură impresionante. Creta este și locul de naştere a lui Zeus şi una dintre cele mai vechi civilizaţii europene. Totodată, este un adevărat paradis pentru iubitorii de natură. În afara destinaţiilor de plajă, insula are 250 de canioane, trasee montane sau locuri speciale pentru admirarea păsărilor, scrie Digi24.

Plaje fermecătoare pe insula Naxos din Grecia

Dacă sunteți în căutarea unor plaje pustii, departe de aglomerație, Naxos poate fi alegerea potrivită. Familii, cupluri și grupuri de prieteni, cu toții găsesc activități pe gustul lor aici. Pe lângă plaja din oraș care este una spectaculoasă, turiștii vor admira peisajele superbe de pe Muntele Zeus, se pot plimba în satele istorice de munte sau la templele antice sau pot face drumeții în natură. Un reper important pentru întreaga insulă, Portara este unul dintre primele lucruri pe care le vezi când feribotul se apropie de insulă.

Mykonos, renumită pentru petreceri

Renumită pentru petrecerile de lux până dimineața, Mykonos este una dintre cele mai moderne insule grecești. Plajele sale sunt uimitoare și au o mulțime de facilități. Indiferent că veniți în Mykonos pentru distracție sau că sunteți atenți cu bugetul de vacanță și preferați să vă relaxați în locuri mai puțin excentrice, nu ratați unul dintre cele mai pitorești colțuri ale insulei, Alefkántra sau „Mica Veneție”, un soi de mic cartier, ce datează din secolul al XVIII-lea și este dominat de căsuțe cu balcoane colorate și ferestre elegante. În fundal se întrezăresc vestitele mori de vânt, de altfel simbolul insulei.

Kefalonia, insula cu plaje pentru toate gusturile

Kefalonia, considerată bijuteria Mării Ionice, este cunoscută ca una dintre cele mai bune insule grecești pentru plaje și ape perfecte. Terenul muntos, înalt, și stâncile abrupte se îmbină perfect cu plajele deosebite. De astfel, Kefalonia are o larga varietate de plaje: salbatice, turistice, retrase, usor accesibile, cu pietris sau cu nisip fin, in nunate de alb, auriu si chiar rosiatice. Plaja Myrthos este emblema insulei Kefalonia, fiind cea mai fotografiată, admirată şi cunoscută plajă din ȋntreaga insulă. Samos, Corfu, Milos, Ithaca sau Syros sunt alte destinații la fel de frumoase, recomandate de specialiștii din domeniu pentru vacanța din acest an.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică