Situația autorecenzării la Mediaș - Peste 10.000 de persoane au completat chestionarul
FOTO arhivă

 Potrivit datelor transmise de către Institutul Național de Statistică referitor la Recensământul Populației și Locuințelor, până în data de 25 aprilie  2022, au fost completate 10666 de chestionare la nivelul municipiului Mediaș și 181 de chestionare pentru satul aparținător Ighișu Nou.

Etapa de autorecenzare online se desfășoară până în data de 15 mai 2022, prin completarea formularului primit după înregistrarea pe platforma www.recensamantromania.ro, de unde pot fi  accesate și alte informații suplimentare cu privire la recensământ.

Vă încurajăm să utilizați acest mod simplu de participare la recensământ și vă mulțumim că sunteți alături de autorități în acest demers deosebit de important pentru întreaga societate!

De asemenea, reamintim faptul că, pentru persoanele care necesită ajutor în completarea chestionarului pentru autorecenzare, Primăria Municipiului Mediaș a organizat patru puncte distincte, unde medieșenii pot solicita asistență, după cum urmează:

  • Sediul Primăriei Municipiului Mediaș, Piața Corneliu Coposu nr. 3, cu program de luni până vineri între orele 8:00 și 16:00, iar sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 18:00;
  • Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mediaș, Piața Regele Ferdinand I nr. 1, cu program de luni până vineri între orele 8:00 și 16:00
  • Direcția de Asistență Socială Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 11, cu program de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00
  • Sediul societății Apa Târnavei Mari, Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 19, cu program de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00

Ultima oră