FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?”

Șelimbărul a devenit o zonă înspre și dinspre care traficul este intens, indiferent de ora din zi. Varianta ”veche”, pe bulevardul Vasile Milea este deja supraaglomerată, iar cei care o aleg petrec zeci de minute pe șosea. Așa că Primăriile din Șelimbăr și Sibiu au găsit o variantă mai scurtă, prin rampa Ștefan cel Mare din Sibiu – strada pictor Brana din Șelimbăr. Dacă drumul celei mai bogate comune arată impecabil, aranjat și proaspăt asfaltat, partea care aparține de Sibiu este mai mult decât deplorabilă. Pe lângă faptul că este îngustă, este mărginită de șanțuri adânci.

În încercările de a reduce timpul petrecut în traficul dintre Sibiu și Șelimbăr, dar și distanța dintre cele două localități, cele două primării au ajuns la concluzia că amenajarea rutei rampa Ștefan cel Mare- strada pictor Brana, ar fi de ajutor. Dar, pentru a crea condiții bune șoferilor care trec pe aici, este nevoie de amenajarea drumului. Primăria Șelimbăr a făcut asta și a asfaltat bucata de drum care îi aparține și a reușit chiar să ajungă la o înțelegere cu cei de la CFR, în a cărei proprietate se află bucata de drum de lângă calea ferată.

FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?” FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?” FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?” FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?”

La Sibiu însă, lucrurile stau exact invers. Rampa Ștefan cel Mare este îngustă, astfel că două mașini nu au loc să treacă în același timp. Pe lângă asta nici calitatea asfaltului nu este grozavă, iar mașinile care se feresc dau în șanțurile de lângă așa zisul drum. Reprezentanții Primăriei Sibiu spun că lucrările nu s-au putut realiza din caua CFR-ului care nu le-a dat nici măcar în administrare bucățica de drum din vecinătatea căii ferate. Dar, se întrevede realizarea acestui lucru.

FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?” FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?” FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?” FOTO VIDEO Rampa Ștefan cel Mare, coșmarul șoferilor care circulă în zonă - ”De ce în Șelimbăr s-a putut asfalta și la Sibiu, nu?”

”Alături de legătura între Sibiu și Șelimbăr pe strada Oașa, finalizată în 2021, Primăria Sibiu a inițiat și demersurile pentru crearea unei noi legături între Sibiu și localitatea învecinată prin rampa Ștefan cel Mare. Având în vedere că o parte din terenul necesar este în proprietatea SNCFR, Primăria Sibiu a purtat de mai mulți ani corespondență cu această societate pentru transmiterea în folosința Municipiului a respectivei suprafețe de teren, însă răspunsurile din partea SNCFR au fost negative. În acest an s-au reluat discuțiile care, de această dată, se apropie de un răspuns favorabil, astfel încât estimăm că vom putea începe amenajarea zonei în aproximativ 2-3 luni. Până la amenajarea zonei, acest drum este întreținut periodic prin lucrări de reparații”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

 

Ultima oră