Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe Emmanuel Macron pentru că a câștigat alegerile, a anunțat Moscova, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Vladimir Putin i-a urat președintelui francez Emmanuel Macron succes în „activitățile de stat, precum și sănătate și bunăstare”, scrie BBC.
Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a felicitat pe Emmanuel Macron pentru realegerea sa, descriindu-l ca pe un „prieten adevărat”, scrie Sky News.
El a scris pe Twitter: „Îi doresc lui Emmanuel Macron noi succese în beneficiul poporului francez. Apreciez sprijinul Franței și sunt convins: pășim împreună spre noi victorii comune! Pentru o Europă puternică și unită!”.
Candidatul de centru, Emmanuel Macron a învins-o pe candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen.
Rezultatele finale ale alegerilor anunțate de Ministerul de Interne arată că Macron a obținut 18,8 milioane de voturi (58,54% ), iar Le Pen a obținut 13,3 milioane de voturi (41,46%). 28,01% dintre francezi nu au votat, aceasta fiind cea mai mare rată de absenteism din 1969 până în prezent.
Macron a devenit, astfel, primul președinte francez în exercițiu din ultimii 20 de ani care este reales.