Odată cu venirea primăverii au fost demarate lucrările de refacere a infrastructurii de drumeție, în cel de-al doilea an de implementare a Programului „Anii Drumeției”. Lucrările vizează amenajarea traseelor montane pe o lungime totală de 409 kilometri și se vor întinde pe o perioadă de opt luni calendaristice, în intervalul aprilie – noiembrie 2022.
Ca parte a strategiei asumată de către Consiliul Județean Sibiu, de reabilitare a infrastructurii de drumeție și de promovare a ecoturismului în județul Sibiu, prin Programul „Anii Drumeției”, anul acesta a fost alocat un buget în valoare de 278.000 lei în acest sens.
Lucrările de amenajare a traseelor din zona montană constau în îndepărtarea / curățarea vegetației invazive sau a copacilor doborâți de vânt – în limite normale, refacerea terasamentului, (re)vopsirea semnelor de marcaj (vopsea, lac de protecție și bile reflectorizante), instalarea de stâlpi, borne, panouri și săgeți, conform Ghidului de Bune Practici pentru Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și de Cicloturism din Zona Montană și Colinară a Județului Sibiu, lansat și aprobat anul trecut prin Hotărâre de Consiliu.
Toate aceste intervenții sunt menite să faciliteze accesul turiștilor pe traseele din județul Sibiu, dar și să încurajeze petrecerea timpului în aer liber, în condiții de siguranță.
În urma licitației organizate, lucrarea a fost atribuită Asociației În Slujba Muntelui.
Anul acesta se va interveni cu lucrări de amenajare în Munții Cindrel și Munții Făgăraș. Lista traseelor care vor fi amenajate este următoarea:
Valea Sadului:
- Staţia CFR Avrig – Valea Mare a Avrigului -Cabana Poiana Neamţului 13 km
- Staţia CFR Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus – Valea Mare a Porumbacului 22 km
- Staţia CFR Ucea – Oraşul Victoria – Valea Arpaşului – Valea Podragului 15 km
- Cisnădie – Poiana Trandafirilor – Dosu Albului 10,1 km
- Cisnădie – vf. Măgura – poiana Cărbunări -valea Sadului 11,5 km
- Cisnădioara – vf. Măgura – Poiana Trandafirilor (Rosengarten) – Cătun Prislop – Răşinari 15,1 km
- Cisnădioara – Valea Argintului – Poiana Trandafirilor (Rosengarten) 5 km
- Ciupari (Râu Sadului) – Şaua Târnova – Poaiana Trandafirilor (Rosengarten) – coada
- Lacului Sadu II 8,3 km
- Valea Tocile – Poiana Mărului – vf. Măgura 6,6 km
- Staţiunea Păltiniş – Cantonul silvic Muncel – Poiana Bătrâna Mică – La pahar – baraj Gâtul Berbecului 6,3 km
- Şanta – Poiana Lupilor – vf. Onceşti – staţie telescaun Păltiniş 3,74
Valea Oltului:
- Valea Oltului – Piscul Strambanu 9 km
Arpaș
- Intersecție complex turistic Albota – Valea Arpaselului – Muchia Netedu – Bifurcatia de sub vf Buteanu 10 km
- DN 7C (Vama Cucului)- muchia Laita-Vf. Mierea – Valea Doamnei 7 km
Apa Cumpanită
- Piscul Strambanu – Vf. Budislavu 11 km
Bârcaciu
- Cabana Bărcaciu – Căldarea Văii Mari a Avrigului – Lacul Avrig 7 km
- Cabana Negoiu – Valea Şerbota – Valea Porumbăcelului – Cabana Bărcaciu 7 km
- Cabana Poiana Neamțului – Cabana Bârcaciu – sub vf. Scara 12 km
- Budislavu – Șaua Scara 4 km
Bâlea
- Bâlea Cascadă – Muchia Bâlii – Valea Doamnei – Şaua Bâlii – Bâlea Lac 9 km
- Portița Călțunului – Fereastra Zmeilor 10 km
Fereastra Zmeilor
- Portiţa Arpaşului – Căldarea Arpaşului – Muchia Podrăgel – Lacul Podrăgel – Cabana Podragu 10 km
- Fereastra Zmeilor – Saua Podragului 4 km
Turnuri
- Valea Podragului – Cabana Turnuri – Cabana Podragu – Fereastra Podragului 10 km
- Oraşul Victoria – Poiana Boldanu – Muchia Tărâţa – Lacul Podragu – Cabana Podragu 15 km
Negoiu
- Șaua Scara – Portița Călțunului 7 km
- Vârful Şerbota – Căldarea Pietroasă a Negoiului – Şaua Cleopatrei 3 km
- Portiţa Arpaşului – Căldarea Pietroasă a Arpaşului – Portiţa Frunţii – Sub vf. Arpaşu Mic 1 km
- Valea Mare a Porumbacului – Cabana Negoiu- Căldarea Sărăţii – Şaua Cleopatrei 8 km
- Cabana Negoiu – Valea Şerbota – Căldarea Puha – Şaua Puha – Şaua Scara 4 km
- Cabana Negoiu – Muchia Şerbota – Vârful Şerbota 4 km
- Piatra Prânzului – Strunga Ciobanului – bifurcaţia de sub strungi din Căldarea Laita 4 km
Cânaia
- Poiana Lupilor – vf Cindrel 19 km
- Cindrel – Cabana Oasa 20 km
- Cindrel – bifurcaţie spre Refugiul Cânaia – Şaua Ştefleşti 3 km
- Staţiunea Păltiniş – Poiana Găujoara – Şaua Bătrâna 2,64 km
- Coada lacului Gura Râului – Cantonul silvic Niculeşti – Cabana Z – Valea Râul Mare – Şaua Cânaia – Valea Sadului (Cantonul silvic Şerbănei) 24 km
- Fosta cabana Fântânele – Piscul Vulturului – Râul Mic (Cantonul silvic Strâmba) – Măgura – Râul Mare (Cantonul silvic Niculeşti) – Valea Niculeşti – Şaua Şerbănei 10 km
- Jina (sat) – dealul Captanul Mic – dealul Guga Mică – La Pripoane – Cantonul silvic Duşi – Poiana Rudarilor – vf. Foltea – vf. Frumoasa – vf. Cindrel 33,5 km
- Sat Sibiel – Valea Sibiel – la Mânăstire – Valea Sibielaş- Fosta cabana Fântânele 8 km
- Fosta cabană Fântânele – Dealul Runcuri – La Pisc – Cheile Cibinului – Calea studenţilor – Staţiunea Păltiniş 6,2 km
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.