video: silvia macrea: „prima oară am urcat pe scenă la cinci ani la un festival în mamaia”

Silvia Macrea, managerul Ansamblului „Cindrelul – Junii Sibiului”, a fost invitată la „Podcastu’ lui Pope” și a povestit despre copilărie, despre folclor și tradiții românești, dar și despre marea familie Junii Sibiului.

Silvia Macrea, fiica marelui coregraf Ioan Macrea, spune că a avut o copilărie fericită. Înconjurată mereu de dansatorii Ansamblului Junii Sibiului, sibianca a aflat ce înseamnă folclorul de mică. La vârsta de cinci ani a urcat pentru prima dată pe scenă și a dansat o jiană la un festival din Mamaia.

YouTube video

„Prima oară am urcat pe scenă la 5 ani, era evident, pentru că eram prezentă peste tot în turneele Junilor. La un festival la Mamaia, am intrat și eu alături de Junii Sibiului dansând o jiană tradițională. Eram atât de fericită! Când am ieșit de pe scenă tata mi-a zis <<ai fost foarte, foarte frumoasă>>. Și mie mi se părea că la acel dans eram deja o profesionistă. Eram încântată să port costumul popular, pentru că așa am învățat să mă joc acasă. Tata fiind coregraf, mama fiind și dansatoare la Junii și profesor de dans la Școala Populară de Arte din Sibiu și la Palatul Copiilor din Sibiu, ce credeți, se mânca la aperitiv dans și desertul se termina cu un joc popular. Își pregăteau costumele pe vremea aceea pentru turnee, înainte de 1989 se făcea vamă la orice costum, le luau acasă, le călcau. Îmi plăcea costumul din zona Olteniei, era fascinată de costumul mamei și surorii, atunci îmi puneam marama aceea, fota avea paiete și eram foarte încântată. Costumul alb-negru cu care am crescut de mică deja pentru mine era ceva banal și mă bucurăm de tot ceea ce auzeam în casă și vedeam. Atunci toată lumea a crezut că acesta va fi parcursul meu. Am făcut parte din ansamblul Palatul Copiilor, condus de mama mea, însă, în clasa a IV-a, fiind elevă a actualei școli Caragiale, veneau diferiți profesori de atletism, handbal, pot să spun că eram cea care se înscria la tot. Eu eram prima înscrisă la toate. Am fost premiantă, am terminat tot timpul cu premiul I, fără a mă chinui foarte mult”, a povestit, la podcast, Silvia Macrea. 

Episodul cu numărul 10 din „Podcastu’ lui Pope” poate fi urmărit și pe pagina de Facebook Ora de Sibiu:

Ultima oră

Comentariul meu