ministrul transporturilor - ”90 la sută din garile și haltele din românia sunt nefolosite”
FOTO arhivă

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor a menționat faptul că peste 90 la sută din gările și halte din România sunt nefolosite de CFR. Grindeanu a adăugat faptul că aceste terenuri nefolosite trebuie preluate de către autoritățile locale, deoarece CFR nu are bani pentru a investi în ele.

„Nu doar gările (să treacă la autorităţile locale – n.r.), inclusiv anumite terenuri care sunt nefolosite în acest moment de către CFR. Hai să spun în mare CFR, indiferent de companie, că e Marfă, Infrastructură, Călători mai puţin, pe zona asta, pe care nu le-au folosit şi care zac în acest moment. Nu văd de ce nu pot să treacă la autorităţile locale. 90 şi ceva la sută din gările din România, chiar şi haltele din România, arată cred că, aşa, aproape de gara din Mariupol”, a spus Grindeanu, potrivit Agerpres, relatează Digi24.

ministrul transporturilor - ”90 la sută din garile și haltele din românia sunt nefolosite”

„E clar că CFR-ul nu are în acest moment forţa necesară să investească şi pe această zonă. În schimb sunt foarte multe cereri din partea autorităţilor locale de a prelua aceste imobile. Se lucrează în acest moment la cadrul legal să se poată da rapid către autorităţile locale. E un proces absolut normal de descentralizare”, a adăugat ministrul într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au efectuat, marţi, o vizită la Administraţia Portuară din Constanţa.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică