Contor de gaze, sfințit de preoți şi inaugurat cu panglică, la o școală dintr-un sat din Botoșani
FOTO botosaninecenzurat.ro

Mai mulți preoți din județul Botoșani au participat la inaugurarea unui contor de gaze.

Liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, și primarul din localitate au adus la festivitățile pentru inaugurarea contorului de la școala din Frumușica un sobor de preoți, și câțiva directori de instituții descentralizate, care au tăiat panglica de pe contor, relatează DigiFM.

Contor de gaze, sfințit de preoți şi inaugurat cu panglică, la o școală dintr-un sat din Botoșani

Șoptică a fost întâmpinat în curtea școlii proaspăt branșate cu pâine și sare de către o fetiță.

Liderul PNL Botoșani a anunțat evenimentul pe Facebook, unde a postat și mai multe fotografii de la inaugurare.

„Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE! Primarul Constantin Bălășanu a făcut de ziua lui un mare cadou cetățenilor comunei pe care acesta o conduce.

S-a inaugurat branșarea la gaz metan a comunei prin racordarea școlii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă parte de acest privilegiu toți cetățenii.

Felicitări echipei din primăria comunei Frumușica, constructorului care a realizat lucrarea și nu în ultimul rând primarului Constantin Bălășanu.

Totodată, îi urez domnului primar la mulți ani, sănătate, putere de muncă și mult succes în realizarea a cât mai multe proiecte absolut necesare comunității pe care acesta o reprezintă!!!”, a scris liderul PNL Botoșani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică