Reprezentanții Jandarmeriei sibiene au încercat marea cu degetul. Dar nu au reușit mai mult de atât. Au cerut finanțare, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică pentru achiziționarea a două binocluri cu vedere pe timp de noapte și 22 de bodycam-uri cu 22 de carduri de memorie. Doar prețul binoclurilor ar fi depășit toate proiectele ATOP de anul acesta. Și pentru că nu au reușit să propună ceva în limita a celor 3.000 de lei alocați, jandarmilor sibieni le-au fost luați și acești bani.
Cele două binocluri costă 18.000 de lei, adică un pic peste 3.600 de euro. Cele 22 de bodycam-uri și 22 de carduri de memorie costă 69.300 de lei, adică undeva la 14.000 de euro. Reprezentanții Jandarmeriei Sibiu au propus aceste proiecte pentru finanțarea din partea TOP, care ține de consiliul Județean.
”Toate aceste aspecte, ce derivă din lipsa tehnicii audio-video, duc la formarea unei percepții eronate asupra domeniului ordinii publice, astfel încât aceste este des criticat, atât în mediul on-line, cât și de mass-media, iar rezultatul este unul singur- scăderea încrederii în forțele de ordine publică. De asemenea, lipsa probării unor fapte comise asupra echipajului de ordine publică induce o stare de neliniște în rândul patrulelor, soldată uneori cu o lipsă de reacție eficientă”, își justificau reprezentanții jandarmilor sibieni cererea, în luna decembrie a anului trecut.
Pentru ca aceste neajunsuri să fie eliminate din activitatea jandarmilor sibieni, ei spuneau că dotarea celor din patrulele de ordine publică cu body camera ar fi soluția cea mai bună. ”Asigurarea tehnicii de filmat, pentru efectivele din structurile de ordine și siguranță publică ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și pentru autovehiculele din dotare este esențială pentru buna desfășurare a misiunilor în interesul comunității locale, drept urmare considerăm că poate fi o prioritate a autorităților locale înlăturarea acestui deficit, dar mai ales pentru crearea premiselor creșterii gradului de siguranță”.
Doar că sumele necesare depășesc cu mult toate proiectele ATOP pe anul acesta. CA urmare cererea a fost respinsă și mai mult, cei 3000 de lei alocați Inspectoratului de Jandarmi Sibiu, prin ATOP, au fost retrași și împărțiți celorlalte proiecte propuse de ISU și IPJ Sibiu.
”Primul proiect propus, constând în achiziționarea a 2 binocluri de vedere pe timp de noapte în valoare de 18.000 lei, depășește suma totală aprobată pentru implementarea tuturor proiectelor A.T.O.P. pentru anul în curs pe de o parte, și constituie mijloace fixe care ar trebui să fie cuprinse în Programul de investiții aprobat pentru anii 2022-2025 pentru a putea fi achiziționate, pe de altă parte. Al doilea proiect propus a fi finanțat în anul 2022, pentru creșterea siguranței cetățeanului, a proprietății publice și private din Județul Sibiu și asigurarea protecției structurilor de ordine și siguranță publică ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, constând în achiziționarea unui număr de 22 camere portabile tip POLICE BODY CAMERA și 22 carduri de memorie Micro SD 64 GB în valoare de 69.300 lei, depășește suma de 3.000 lei din total sumei aprobate pe anul 2022 aferentă Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, în cadrul ședinței A.T.O.P. din data de 17.02.2022, chiar și în cazul achiziționării unei singure camere portabile și a unui card (69.300 lei : 22 buc = 3.150 lei), iar în lipsa unor prețuri pe fiecare componentă în parte, bunurile nu pot fi încadrate ca și cheltuială ca obiecte de inventar sau mijloace fixe (valoare peste 2.500 lei TVA inclus). Având în vedere cele de mai sus, considerăm că cele două proiecte propuse a fi finanțate
de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu ”General de Brigadă Mihail Rasty” în anul 2022, nu pot fi realizate”, este răspunsul autorităților.
Reprezentanții IJJ Sibiu spun că ar fi fost oportună achiziționarea acestor gadget-uri.
“Decizia de redistribuire a sumei alocate nu afectează îndeplinirea misiunilor inspectoratului în condiții de siguranță.
Materialele propuse a fi achiziționate cu finanțare din bugetul ATOP veneau în completarea dotării jandarmilor sibieni, cu scopul de a maximiza capacitatea structurilor de ordine publică de răspuns adecvat la provocările și amenințările la adresa ordinii de drept și îmbunătățirea performanței operaționale.”