ciocniri violente la ierusalim - cel puțin 170 de persoane au fost rănite
FOTO Profimedia

Ciocniri violente au loc între politiștii israeleni și manifestanți palestineni, în jurul Espaladei Moscheilor, unde au fost rănite peste 170 de persoane.

Potrivit poliţiei israeliene, forţele de ordine au pătruns pe Esplanada Moscheilor pentru a-i “înlătura” pe manifestanţi şi a “restabili ordinea”.

Al treilea loc sfânt al Ierusalimului – numit şi Muntele Templului de evrei – se află în Oraşul vechi din Ierusalimul de Est, sectorul palestinian ocupat din 1967 de Israel.

“Însărcinatul cu afaceri israelian la Amman a fost convocat luni la sediul Ministerului Afacerilor Externe” unde a primit “un mesaj de protest împotriva tuturor încălcărilor israeliene ilegale şi provocatoare de la moscheea sfântă Al-Aqsa”, a declarat ministerul într-un comunicat, relatează Agerpres.

Guvernul iordanian a subliniat, de asemenea, “necesitatea de a respecta dreptul credincioşilor de a-şi practica religia liber şi fără restricţii”, se mai menţionează în textul citat.

Ministrul iordanian de externe, Ayman al-Safadi, a declarat mai devreme că ţara sa l-a convocat pe ambasadorul israelian pentru a-i înmâna o scrisoare de protest, dar că acesta din urmă nu se afla la Amman.

Iordania, legată de Israel printr-un tratat de pace din 1994, administrează Esplanada Moscheilor, unde se află moscheea Al-Aqsa şi Domul Stâncii, dar accesul în acest loc este controlat de Israel.

Iordania a atribuit duminică Israelului responsabilitatea pentru această nouă escaladare a violenţelor, regele Abdullah al II-lea făcând apel la statul evreu “să pună capăt măsurilor ilegale şi provocatoare care duc către o mai mare escaladare” a violenţelor.

Ultima oră

Comentariul meu