Președintele Klaus Iohannis participă, împreună cu soția sa, Carmen Iohannis la slujba de Paște de duminică dimineața. Aceștia au venit la Biserica „Sfânta Treime” din Piața Mare a Sibiului.
Preşedintele a ajuns la biserica din Piaţa Mare a orașului Sibiu în jurul orei 10.00, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis. Şeful statului nu a dat declaraţii, scrie Mediafax.
Familia Iohannis a participat și sâmbătă seara la slujba de Înviere la Biserica Romano-Catolică din centrul oraşului. Înainte să intre în biserică, Iohannis a transmis un scurt mesaj în care a vorbit despre pace.
„Vă doresc tuturor sărbători fericite. Celor care în această zile sărbătoresc Învierea Domnului, le doresc sărbători pascale binecuvântate, iar celor care mâine vor sărbători Floriile, le urez Florii frumoase. Tuturor, liniște, pace, zile frumoase. Cred că trebuie să subliniez, vă doresc tuturor pace. Cred că este bine să ne rugăm pentru cei care, din păcate, suportă ororile războiului și încă așteaptă pace”, a spus președintele Iohannis.