Aproape 600 de cazuri covid în România, dintre care 15 la Sibiu

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 582 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 464 mai puțin față de ziua anterioară. 67 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În județul Sibiu, potrivit datelor Ministerului Sănătății, au fost raportate 15 cazuri noi de coronavirus.

Aproape 600 de cazuri covid în România, dintre care 15 la Sibiu

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 75 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.683 cu 7 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 243 persoane, cu 6 mai mult față de ziua anterioară. Dintre cei 243 pacienți internați la ATI, 213 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 89 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

În spitalele din Sibiu sunt 36 de pacienți adulți internați cu covid și niciun minor. Trei sunt pe ATI.

Până astăzi, 65.337 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 16.04.2022 (10:00) – 17.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (4 bărbați și 2 femei), 2 anterior intervalului de referință. Dintre cele 6 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 6 pacienți decedați, 5 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta peste 80 de ani și prezenta comorbidități.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică