video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători

După trei ani de pauză, în Piața Mare din Sibiu a revenit Târgul de Paști. S-a deschis într-o zi frumoasă de primăvară, cea mai călduroasă de până acum. A coincis cu prima zi de vacanță a elevilor, așa că încă din prima oră de la deschidere, părinți, bunici și copii au venit să vadă noutățile. Și au avut ce, pentru că este cea mai mare ediție de până acum.

În Piața Mare au venit 50 de expozanți, cel mai mare număr de până acum, din 29 de județe ale țării. Și au adus produse de tot felul. ”Asta am urmărit mereu, la fel și acum, să avem diversitatea produselor, pentru a oferi celor care vin la târg de toate. Și am încercat să acoperim cât mai mult din județele țării, pentru că fiecare vine cu specificul lui”, spune Andrei Drăgan, organizatorul Târgului.

video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători

Cei care vor veni în Piața Mare trebuie să se înarmeze cu răbdare, dar și cu un portofel plin, pentru că au multe de văzut, dar și de cumpărat. Pot alege diferite decorațiuni de Paște pentru casă, ouă pictate, bijuterii din argint, din piele, mai colorate sau mai simple. Dulciurile de la târg îi cor încânta cu siguranță pe cei mici, care găsesc la Târg nenumărate distracții: de la jumper, la trenuleț, un mini parc de karting, la vestitul carusel. Dar, probabil atracția care va face senzație sunt cei câțiva iepurași vii care pot fi admirați de copilași.

video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători

Târgul de Paști a revenit la Sibiu după trei ani de pauză: în 2019 nu s-a organizat din cauza Summit-ului UE, apoi doi ani din cauza pandemiei. Dar acum, că numărul infecțiilor cu covid 19 a scăzut, sibienii nu mai au parte de restricții, iar Târgul poate fi vizitat ”la liber”, până în data de 26 aprilie.

video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători video foto s-a deschis târgul de paști din sibiu - e raiul dulciurilor și al cadourilor de sărbători

Ultima oră

Comentariul meu

Publică