Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Șura Mare, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a sunat la poliție și a anunțat că a făcut accident pe raza localității de domiciliu. Cu această ocazie, oamenii legii l-au preluat și l-au încarcerat în arestul IPJ Sibiu.
„La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 15:00, un bărbat a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu cu privire la faptul că pe strada Șoseaua Sibiului din localitatea Șura Mică a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului care, în cadrul cercetărilor, au constatat că pe numele apelantului, un bărbat de 31 de ani din Șura Mică, Tribunalul Sibiu a emis un mandatul de executare a pedepsei închisorii din data de 13.04.2022, fiind condamnat la 1 an și 11 de luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și dare de mită.
Persoana în cauză a fost preluată de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, până la dispunerea unor noi măsuri.