Tânărul în vârstă de 17 ani care a omorât o femeie la Mediaș a fost arestat preventiv. Acesta va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor până când se vor lua noi măsuri.
Adolescentul în vârstă de 17 ani, cetățean german, care locuia la Dumbrăveni la o familie de plasament, și care a omorât o femeie în municipiul Mediaș fiindcă a crezut că este de etnie romă, va petrece următoarele 30 de zile după gratii în arestul IPJ Sibiu.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și în consecință dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2022 până la data de 12.05.2022, inclusiv, a inculpatului H.N.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor (…). Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului H.N.L.” se arată în minuta ședinței publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Tânărul are drept de contestație în următoarele 48 de ore de la pronunțare.
VEZI AICI CE SPUNE DORIN CIOABĂ ÎN CAZUL CRIMEI
Vă reamintim că minorul din Germania, pe nume Nino Luciano H., a omorât o femeie în vârstă de 74 de ani marți după-amiaza. Aceasta a ieșit din casă să ducă gunoiul și, pe strada Păltiniș din Mediaș, a fost înjunghiată de individ. El a fugit imediat de la fața locului, fiind prins de oamenii legii spre seară la locuința familiei de plasament din Dumbrăveni. În fața anchetatorilor, acesta a declarat că nu o cunoștea pe femeie, motivând că a omorât-o fiindcă a crezut că este de etnie romă.