Victimele războiului din Ucraina, comemorate în Piața Mare - „Ne arătăm solidaritatea cu cei care țin piept agresiunii rusești”

Sibienii și ucrainenii care s-au refugiat în urbea de pe Cibin își dau întâlnire, marți seara, în Piața Mare a Sibiului pentru a comemora victimele căzute în războiul din Ucraina.

Centrul Ucrainean din Sibiu, o comunitate de voluntari care ajută cetățenii ucrainenii care fug din calea războiului și se adăpostesc în județul nostru, comemorează marți seara, în Piața Mare, victimele care au decedat în Ucraina.

„Astăzi, 12 aprilie, la ora 19:00, ne adunăm în Piața Mare din Sibiu pentru a onora memoria victimelor căzute în războiul din Ucraina. Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne arătam solidaritatea cu cei care țin piept agresiunii rusești în Ucraina!”, se arată pe pagina de Facebook Centrul Ucrainean din Sibiu/Ukrainian Center în Sibiu.

Voluntarii de Centrul Ucrainean din Sibiu ajută refugiații ucraineni să-și găsească locuri de muncă, locuințe și opțiuni educaționale. „Scopul paginii este de a răspândi informații despre toți oamenii și organizațiile minunate care ajută refugiații, să le spună românilor din Sibiu despre ucrainenii care stau în orașul lor și să îi ajute pe ucrainenii refugiați să se susțină singuri. 

Ultima oră