Petrom nu mai importă țiței din Rusia

Reprezentanții companiei spun că decizia OMV este de a respecta in totalitate cadrul sanctiunilor împuse Rusiei de Uniunea Europeană și alte entități. În ciuda deciziei Parlamentului European ca statele membre să oprească cât mai repede importul de gaze și petrol din Rusia, hotărârea nu a fost implementată deocamdată.

Jurnalistul Mihai Nicuț spune că OMV Petrom se teme să nu fie acuzată că finanțează războiul Rusiei împotriva Ucrainei:

„Există acel risc reputațional. Ne aducem aminte ce a pățit o companie mult mai mare decât Petrom – este vorba despre Shell – care a cumpărat un sortiment de petrol rusesc care era vândut la un discount de peste 20 de dolari per baril diferență față de prețul de pe piață. Însă, s-a aflat, compania a fost în jurul unui imens scandal din cauza reputației proaste”, relatează EuropaFM.

OMV Petrom nu a precizat ce cantitate de țiței importa până acum din Rusia, dar jurnalistul Mihai Nicuț spune că gigantul petrolier cumpără cantități mari de țiței de obicei.

„Nu știm cât importa din Rusia pentru că tranzacțiile se fac prin intermediul OMV Trading care are sediul la Londra. Știm că Petrom importa peste un milion de tone de țiței pe an”, a explicat Mihai Nicuț.

La nivelul Uniunii, România este printre țările care sunt cel mai puțin dependente de importurile energetice din Rusia, în timp ce aproape jumătate din economia Germaniei se bazează pe combustibili din Federație.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică