inflaţia a crescut cu peste 10 la sută faţă de anul trecut în românia
Sursă foto: Shutterstock

Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%, anunță Institutul Național de Statistică.

Preţurile de consum au crescut în luna martie 2022 cu 1,9% față de februarie 2022, iar față de decembrie 2021 creșterea este de 4,0%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) este 6,5%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE – în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 este 101,95%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,6%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) determinată pe baza IAPC este 5,6%.

Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la mărfurile alimentare, cu 11,2% față de martie 2021. Mărrfurile nealimentare s-au majorat cu 10,86%, iar serviciile au crescut cu 2,66%.

Prețul produselor de morărit a crescut cu 22%, al pâinii cu 24%, al legumelor și conservelor de legume cu 18%, iar fructele s-au scumpit cu 10%. Prețurile cărnii și produselor de carne s-au majorat cu 7,8%, peșttele s-a scumpit cu 11,5%, produsele lactate au crescut cu 9,3%.

Prețul gazelor a crescut cu 46,4%, combustibilii s-au scumpit cu 34% iar prețul energiei electrice a scăzut.

Serviciile de apă și canal au crescut cu 14,6%.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică