Avertisment îngrijorător al OMS - Va fi o criză alimentară din cauza războiului din Ucraina

Organizația Mondială a Comerțului și-a redus drastic perspectivele pentru comerțul global în acest an, după invazia Rusiei în Ucraina, și a avertizat că lumea „trebuie să se pregătească pentru consecințe”.

„Organizația se așteaptă acum la o creștere a volumului comerțului cu mărfuri de 3,0% în 2022, în scădere față de prognoza anterioară de 4,7%, și de 3,4% în 2023. Dar aceste estimări sunt mai puțin sigure decât de obicei din cauza naturii fluide a conflictului”, a arătat OMC într-un comunicat de presă citat de CNN.

OMC a adăugat că, având în vedere ipotezele actuale privind PIB-ul global, „creșterea volumului comerțului cu mărfuri în 2022 ar putea fi de până la 0,5% sau de până la 5,5%”.

Potrivit organizației internaționale, cel mai mare impact al crizei a fost o creștere bruscă a prețurilor mărfurilor, deoarece Rusia și Ucraina sunt furnizori-cheie de bunuri esențiale, inclusiv alimente, energie și îngrășăminte.

„Războiul din Ucraina a creat o imensă suferință umană, dar a afectat și economia globală într-un moment critic. Impactul său se va simți în întreaga lume, în special în țările cu venituri mici, unde alimentele reprezintă o mare parte din cheltuielile gospodăriilor”, a spus directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala.

„Livrările mai mici și prețurile mai mari la alimente înseamnă că săracii lumii ar putea fi forțați să se descurce cu mai puțin. Acest lucru nu trebuie să se întâmple”, a adăugat ea.

Okonjo-Iweala a avertizat că există riscul unei crize alimentare și că 35 de țări africane care importă alimente fie din Ucraina, fie din Rusia, fie din ambele țări sunt grav afectate. Ea a dat ca exemplu Egiptul și Tunisia.

„De aceea trebuie să acționăm – și să acționăm decisiv – în această problemă a alimentelor, pentru a evita crizele alimentare”, a spus directorul general al OMC.

Okonjo-Iweala s-a declarat îngrijorată și cu privire la recolta și sezonul agricol din Ucraina pentru acest an și anul viitor.

„Sperăm că va exista un fel de acoperire umanitară, astfel încât fermierii să poată planta culturile”, a spus ea.

Ultima oră