Un șofer beat a intrat cu mașina în șanț la Șura Mare

Un bărbat, cetățean străin, s-a urcat beat la volan, iar pe DN14, în Șura Mare, a făcut accident. Omul a intrat cu mașina într-un șanț. Polițiștii sibieni au întocmit un dosar de cercetare penală.

„La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 17,00, pe DN 14, în timp ce conducea un autoturism dinspre Șura Mare spre municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 59 de ani, cetățean străin, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanț. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un șofer beat a intrat cu mașina în șanț la Șura Mare

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, au fost întocmite actele de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică