Sibian prins drogat la volan în Mediaș
FOTO arhivă

Un bărbat în vârstă de 29 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a consumat droguri și s-a urcat la volan. Acesta a fost prins pe o stradă din Mediaș.

„La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 19,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 29 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Întrucât testarea conducătorului auto cu aparatul Drugtest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, medieșeanul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice, iar polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică