Peste 300 de câini și pisici au fost sterilizate în primele trei zile de la începutul campaniei aflate în desfășurare, organizată de Asociația Animal Life.
În 7 aprilie, s-a dat startul primei campanii de sterilizări gratuite din acest an. Scopul inițiativei este de a evita abandonul puilor nedoriți, care de cele mai multe ori ajung pe stradă. Încă din prima zi, campania s-a dovedit a fi un succes, peste 100 de pisici și câini au fost sterilizați.
„Scopul campaniei este de a veni în întâmpinarea proprietarilor, de a-i ajuta să își castreze animalele gratuit pentru a opri înmulțirea nedorită deoarece, de obicei, aruncă puii la marginea drumului sau în pădure. Campania merge foarte bine, noi am postat doar online și am avut foarte mulți oameni care s-au înscris. În 6 ore de la prima postare au fost completate peste 72 de formulare și telefonul a sunat întruna. În mai puțin de o săptămână s-au ocupat toate locurile disponibile”, spune unul dintre coordonatorii proiectului, Georgiana Pop.
Iubitorii de animale din mediul rural, cât și de la oraș au venit cu animalele în Șura Mare, unde primăria a pus la dispoziția Asociației Animal Life o sală de sport, dotată cu băi, perfectă pentru un astfel de eveniment. În cadrul campaniei, 4-5 medici au realizat zilnic peste o sută de sterilizări.
„De exemplu, o doamnă cu o vârstă mai înaintată a auzit de campania noastră, s-a programat și a venit din Mediaș cu pisicile într-o valiză, cu ocazia, doar ca să ajungă la castrări sau alți oameni care vin cu animăluțele lor pentru a face un bine. Au venit proprietari și din mediul rural, cât și de la oraș. Tot timpul încercăm să găsim locul perfect, cum ar fi într-o comună sau undeva cu ieșire la autostradă ca să se poată ajunge din mai multe părți. Fără voluntari o campanie de genul acesta nu s-ar putea desfășura”, adaugă Georgiana.
Marți este ultima zi din campania de sterilizări gratuite și spre deosebire de restul zilelor, se vor face mai puține intervenții din cauză că doctorii urmează să plece.
„Noi am vrut să sterilizăm zilnic în jur de o sută de animale Am depășit în fiecare zi numărul acesta. Avem și lista de așteptare. Campania a început vineri și, din păcate, se termină marți. Marți va fi o zi mai scurtă pentru că medicii vor trebui să plece mai repede și ne propunem să sterilizăm în jur de 60 de animale. Preconizez că la sfârșitul campaniei o să depășim 450 de animale sterilizate în 5 zile”, spune Georgiana Pop.
Animal Life este o organizație non-profit, fondată în 2006 de Andreea Roseti și Ana-Maria Benedek Sârbu. Scopul înființării asociației este de a nu mai fi câini și pisici pe străzile din Sibiu.