Nicolae Ciucă a fost ales președinte al PNL
Sursa Foto - Facebook Nicolae Ionel Ciucă

Nicolae Ciucă a devenit duminică președinte al PNL, după ce moțiunea lui „Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” a obținut peste 1.000 de voturi la congresul PNL.

La congresul de duminică au fost 1.120 de voturi valabile, din care 1.060 de voturi au fost „pentru” moțiunea propusă de Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a fost ales președinte al PNL

Au fost anulate 60 de voturi și au fost neutilizate 159 de voturi.

Astfel, Nicolae Ciucă, singurul candidat la congresul de duminică, devine noul președinte al PNL.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru votul de încredere, pentru efortul pe acre l-ați făcut, ați venit unii astăzi, în ziua de Florii, ceilalți de peste tot de pe cuprinsul țării, diasporei vreau să-i mulțumesc foarte mult și m-aș bucura să fie la fel de uniți și la fel de dinamici cum au fost astăzi și să arate lumii că PNL, că România are spirit, are voință, are potențial, are capacitate și are resursă umană, să nu ne fie teamă că nu putem să ne angajăm la orice efort și la orice obiectiv, împreună cu tot ceea ce înseamnă valorile europene”, a spus Nicolae Ciucă, după anunțarea rezultatelor.

„Vă doresc succes și vă îndemn să ne întoarcem fiecare acolo unde ne desfășurăm activitatea, să ne apucăm serios de muncă”, le-a mai spus Ciucă liberalilor prezenți la congres.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică