VIDEO - Cel mai mare flashmob din România, la Sibiu - Mesaj de pace pentru întreg Mapamondul

Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu și Asociația Alegria Sibiu, au organizat sâmbătă, în 9 aprilie, la ora 10:30, cel mai mare flashmob din România.

Sute de copii încurajați de părinți s-au adunat sâmbătă, în Piața Mică din Sibiu, pentru a dansa sub formă de protest față de problemele sociale care se întâlnesc în școli, cât și ca un protest pentru conflictul armat care se desfășoară în Ucraina.

video
play-sharp-fill

Organizatorii Laurențiu și Claudia Fugaru au vrut ca prin acest flashmob să transmită un mesaj de pace pentru întreaga lume, considerând că indiferent de natura sau de mărimea conflictelor, ele nu au rezolvat niciodată problemele. În același timp, au vrut ca prin acest eveniment să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului de bullying din școli, cât și asupra conflictelor dintre generații, conflictelor religioase, interetnice și, nu în ultimul rând, asupra marilor războaie ale umanității.VIDEO - Cel mai mare flashmob din România, la Sibiu - Mesaj de pace pentru întreg Mapamondul

Copii de toate vârstele au participat la eveniment. Momentul cel mai reprezentativ a fost cel în care cei îmbrăcați în alb au dansat împreună cu cei îmbrăcați în negru ca simbol al unirii forțelor pentru a face bine în lume.

„Eu particip pentru că mi s-a părut interesant și am vrut să mă distrez. În același timp, este o experiență nouă pentru mine prin care vreau să transmit un mesaj de pace pentru a scăpa de toate problemele din lume”, spune Alex, unul dintre participanți.

video
play-sharp-fill

VIDEO - Cel mai mare flashmob din România, la Sibiu - Mesaj de pace pentru întreg MapamondulVIDEO - Cel mai mare flashmob din România, la Sibiu - Mesaj de pace pentru întreg Mapamondul

 

Ultima oră