Bogdan Trif, PSD Sibiu - ”Ziua Internațională a Romilor. Șansă la educație pentru toți copiii”

„Am participat, ieri, împreună cu colegii mei din Organizația Județeană PSD Sibiu și președintele Partidei Romilor, Petre Duca, la un spectacol extraordinar susținut de elevii Școlii Gimnaziale Brădeni, la Căminul Cultural din comună.”, a transmis deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

„Intitulat “Mândru RomFest”, spectacolul a marcat Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită anual, în 8 aprilie. Protagoniștii – copii frumoși, cuminți și foarte talentați – au fost răsplătiți cu aplauze la scenă deschisă. Îi felicit pe organizatorii acestui eveniment deosebit, profesorii Adrian Pascu (care este și consilier local PSD), Cristina Moga și Aurica Langa!

Mă bucur că în comuna Brădeni există dascăli dedicați, care pun înainte de toate binele copiilor și fac tot posibilul ca aceștia să beneficieze de cele mai bune condiții de învățământ.

Copiii care provin din familii cu venituri modeste, pentru a avea o șansă de reușită în viață și a fi integrați în societate, trebuie să aibă acces, în mod obligatoriu, la educație.

De la preluarea mandatului de parlamentar, m-am preocupat de situația uneori dramatică a unor copii de romi care au un potențial enorm, dar, din lipsa condițiilor materiale și a preocupării părinților de a-i trimite la școală, se pierd și, în loc să ajungă oameni productivi pentru familiile lor și pentru societate, devin o povară financiară pentru bugetul țării.

Nu m-am rezumat doar la mesaje de susținere, ci am făcut lucruri concrete. Din activitatea mea de parlamentar, am ales două exemple în acest sens:

  • Proiectul de lege (votat recent în Camera Deputaților) pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, la care sunt inițiator alături de reprezentantul etniei romilor în Parlament, Cătălin Manea. Acesta prevede ca, în structura inspectoratelor școlare, să fie cuprinși și inspectori școlari pentru problemele copiilor și tinerilor proveniți din medii soci-economice dezavantajate și/sau din grupuri marginalizate din punct de vedere social – romi.
  • Am votat, săptămâna aceasta, marți, un proiect de lege inițiat de PSD (ce va intra în curând în vigoare), care prevede o masă caldă gratuită pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, asigurată inclusiv prin intermediul serviciilor de catering. Motivul pentru care am susținut această inițiativă legislativă este faptul că la școlile profesionale și liceele tehnologice vin, în general, copii din medii sărace, care fac chiar naveta și care, inclusiv pentru că nu-și permiteau să-și asigure mâncarea zilnică, abandonau aceste școli.

În România nu este nevoie numai de absolvenți de studii superioare, ci, mai mult decât oricând, este nevoie și de „meseriașii” formați în școli profesionale.

Iată două exemple care arată clar că PSD este singurul partid care face lucruri concrete pentru ca toți elevii să aibă o șansă reală la educație, iar tinerii să iasă de pe băncile școlilor cu o meserie care să le asigure un venit din care să-și poată întreține familia.” a transmis într-un comunicat de presă deputatul Bogdan Trif.

Bogdan Trif, PSD Sibiu - ”Ziua Internațională a Romilor. Șansă la educație pentru toți copiii” Bogdan Trif, PSD Sibiu - ”Ziua Internațională a Romilor. Șansă la educație pentru toți copiii” Bogdan Trif, PSD Sibiu - ”Ziua Internațională a Romilor. Șansă la educație pentru toți copiii”

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Hai, serios. PSD și șansa la educație pentru copii… Când toată lumea știe că vouă vă plac votanții cât mai puțin educați și cât mai ușor de manipulat cu fake news.