Pompierii sibieni s-au luptat o noapte întreagă cu flăcările - Au stins un incendiu din județul Alba

Un incendiu de proporții a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Reciu din comuna Gârbova, județul Alba. Pompierii sibieni au intervenit în ajutor pentru a stinge flăcările care au cuprins mai mulți baloți de fân și care s-au propagat la un saivan cu animale.

„Pompierii militari ai Stației Miercurea Sibiului au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere în colaborare cu pompierii militari ai ISU Alba în comuna Gârbova, județul Alba pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai mulți baloți de fân propagat la un saivan cu animale. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat”, anunță Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Pompierii sibieni s-au luptat o noapte întreagă cu flăcările - Au stins un incendiu din județul Alba

Intervenția de lunga durată a pompierilor militari, care s-a desfășurat pe toată perioada nopții, s-a desfășurat cu dificultatea din cauza cantității mari de fân. Intervenția promptă a forțelor a condus la limitarea și stingerea incendiului în limitele găsite, fără ca acesta să afecteze și alt saivan din vecinătate.

Au ars aproximativ 300 de baloți de fân și saivanul în totalitate pe o suprafață de aproximativ 320 metri pătrați.

Din fericire, au fost salvate aproximativ 200 de oi, un saivan și aproximativ 150 de baloți cu fân. Nu au fost semnalate victime.

Ultima oră