poliția de frontieră, după ieșirea din țară a elenei udrea - ”nu avea restricționat dreptul la libera circulație”

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a anunțat joi că Elena Udrea a putut ieși din țară pentru că nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie.

poliția de frontieră, după ieșirea din țară a elenei udrea - ”nu avea restricționat dreptul la libera circulație”

Precizările polițiștilor de frontieră vin după ce Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, iar poliția a comunicat că a părăsit România prin Vama Giurgiu cu câteva ore înainte de pronunțarea sentinței

Elena Udrea nu avea interdicție de a părăsi țara nici alte măsuri preventive. Potrivit legii însă, interdicția de a părăsi țara poate fi luată doar în timpul urmăririi penale sau de către instanța de judecată în timpul procesului. Instanța putea dispune control judiciar, iar în interiorul acestuia măsura suplimentară de nu părăsi localitatea sau țara. Problema este că în stadiul procesual în care se afla Elena Udrea, respectiv judecarea contestației în anulare, aceste măsuri nu mai puteau fi dispuse dat fiind că Elena Udrea exercita o cale extraordinară de atac, au declarat pentru G4Media.ro experți în drept penal.

Comunicatul integral:

Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.

Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică