Mai multe echipaje de pompieri militari din cadrul ISU Sibiu au fost solicitate să intervină pe bulevardul Mihai Viteazu, în zona sensului giratoriu de la intersecția cu Calea Dumbrăvii, fiind anunțat un incendiu pe acoperișul unui bloc.
UPDATE
Potrivit pompierilor sibieni, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu este vorba despre un incendiu. Deși o persoană a semnalat că este degajare de fum pe bloc, din fericire, incendiul nu se confirmă.
“În urma unui apel venit pe numărul de urgență 112, din partea unui cetățean care a observat un fum dens provenit de pe acoperișul unui bloc de pe bulevardul Mihai Viteazu, pompierii militari sibieni s-au mobilizat prompt la fața locului cu 3 autospeciale de stingere, dintre care o autoscară, un echipaj descarcerare și un echipaj SMURD. Forțele au efectuat la fața locului o verificare și recunoaștere amănunțită a zonei neidentificând niciun incendiu”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Știrea inițială
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială cu scară la înălțime, o autospecială de stingere cu apă și un echipaj SMURD.
Potrivit primelor informații, cetățenii au semnalat că are loc un incendiu la acoperișul unui bloc. Forțele aflate la fața locului cercetează zona.
La ora redactării acestei știri (18:00), în trafic este haos, iar asta fiindcă se circulă alternativ, una dintre cele două benzi de mers de pe Mihai Viteazu fiind restricționată.
Revenim cu detalii.