Politist din Cluj prins la furat - Nu este la prima abatere
foto: arhivă

Un polițist în uniformă a fost prins la furat compresoare într-un magazin din Cluj-Napoca. Era cercetat deja după ce, în urmă cu 2 ani, a fost prins furând flexuri.

Marți, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către reprezentantul unui magazin că un bărbat care purta uniforma de poliție ar fi furat două produse din magazin.

Politist din Cluj prins la furat - Nu este la prima abatere

A fost întocmit un dosar penal pentru furt, prejudiciul fiind recuperat, conform IPJ Cluj, relataeză Mediafax.

Verificările au stabilit că bărbatul în vârstă de 47 de ani este polițist.

„În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către polițiștii Biroului Control Intern a fost dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore. În continuare, cauza se află sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare față de acesta”, informează sursa citată.

De altfel, în martie 2020, prin intermediul Biroului Control Intern, fusese începută deja o cercetare disciplinară față de polițist, fiind acum suspendată pe perioada cercetărilor penale.

Potrivit unor surse din anchetă, polițistul a furat compresoare pneumatice, după ce în 2020 furase, tot dintr-un magazin de profil, flexuri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică