Primăria Sibiu, despre coșurile de gunoi care dau pe afară - “Cetățenii nu respectă regulile de depozitare a deșeurilor”

De câteva zile în coșurile de gunoi din Sibiu nu mai e loc nici măcar pentru o hârtiuță. Și asta din cauza faptului că sunt pline- ochi. Ba mai dau și pe afară, pentru că singura opțiune pentru cine are ceva de aruncat este să lase pe jos, lângă coș. Reprezentanții Primăriei au o explicație pentru acest lucru. De fapt, două.

VEZI AICI IMAGINI DIN AI MULTE ZONE ALE ORAȘULUI 

Una dintre ele este faptul că s-a schimbat firma de salubritate cu care Primăria a încheiat contract, iar acest proces a durat câteva zile.

”Situațiile semnalate vor fi remediate în cel mai scurt timp, apărând în contextul în care, în ultimele zile, s-a realizat predarea-primirea activităților de salubrizare a domeniului public între vechiul operator – SC Salubrizare Deva şi SC Soma SRL, operatorul care a preluat această activitate de luni, 4 aprilie, în cadrul unui contract care se va desfășura pe parcursul următorilor 4 ani”, explică Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Sibienii sunt un alt motiv pentru care coșurile de gunoi sunt pline și negolite de zile bune.

”Pe de altă parte, din imagini se observă că în coșuri au fost depozitate de către cetățeni deșeuri rezultate din gospodării, acesta nefiind scopul coșurilor de gunoi stradale. Prin urmare, situația a fost creată și de o lipsă de civism din partea cetățenilor care nu înțeleg să respecte regulile de depozitare a deșeurilor”, spune Mirela Gligore.

Ultima oră

Un răspuns la “Primăria Sibiu, despre coșurile de gunoi care dau pe afară – “Cetățenii nu respectă regulile de depozitare a deșeurilor””