Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat, sâmbătă, cu arma de serviciu şi a decedat, procurorii fiind la faţa locului pentru a face cercetări.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxandra Tarcea, a declarat, că se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist, „iar încadrarea faptei se va face ulterior, cel mai probabil pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii”.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Ionel Iovescu, a declarat, că victima avea 32 de ani şi lucra pe postul de agent de trei ani, relatează Agerpres.
Angajatul a folosit arma de serviciu pentru a se împuşca la locul de muncă.
Surse din cadrul penitenciarului afirmă că bărbatul nu era cunoscut de colegi cu probleme de sănătate, emoţionale sau financiare, astfel că deocamdată nu se ştie de ce şi-ar fi luat viaţa.
Pe lângă ancheta începută de procurori, conducerea Penitenciarului Arad a început o anchetă internă.