Vremea rea se întoarce la Sibiu - Trei zile cu ploi abundente și vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o informare meteo de ploi abundente, intensificări ale vântului şi ninsori la munte. 20 de județe se vor afla sub Cod galben de ploi și vânt puternic, cu rafale de 75 km/oră. De sâmbătă, vremea se răcește. Alerta vizează inclusiv județul Sibiu.

Informarea meteo este în vigoare de joi ora 12.00 până sâmbătă ora 21.00 și anunță că, în cea mai mare parte a țării, va ploua mai ales sub formă de aversă. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp.

Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni.

La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.

Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.

Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.

ANM a emis și o alertă Cod galben pentru intervalul joi ora 18.00 – sâmbătă ora 21.00.

În jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

Alerta vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeș, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și Brăila.

Ultima oră