Președinte al Consiliului Județean Sibiu, avocat, cadru didactic și, nu în ultimul rând, mamă împlinită. Este vorba despre Daniela Cîmpean, prima femeie care a ajuns la șefia județului. Aceasta a fost invitată la „Podcastu’ lui Pope”, unde a vorbit deschis despre viața profesională, dar și despre viața personală. Episodul cu numărul 9 este difuzat în premieră joi seara, de la ora 20:00.
Înainte să ajungă președinte al Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a fost avocat. Este meseria pe care și-a dorit-o încă de când era copil. A studiat în Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga”, după care a avut un cabinet de avocatură chiar în orașul de pe Cibin. În paralel, Cîmpean era și consilier județean, iar din această postură a fost încurajată de primarii din județ să candideze la președinția Consiliului Județean.
„Dincolo de postura de președintele Consiliului Județean Sibiu, ceea ce mi-am dorit întotdeauna să fac, din copilărie, țin minte că mă jucam în fața blocului cu prietenii de-a avocatul și judecătorul, mi-am dorit dintotdeauna să devin avocat. Am ajuns șansa să ajung să practic avocatura, am făcut facultatea de Științe Juridice la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Cabinetul meu, până când am ajuns la CJ, (…) de multe ori când trec prin fața cabinetului, am câte o lacrimă în colțul ochiului, pentru că mi-a plăcut, mi-am dorit această meserie și am făcut-o cu plăcere. Satisfacțiile au fost pe măsură. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat. Niciodată nu mi-am propus și nu mi-am dorit să îmi las cariera profesională și am avut tot timpul ideea că o să practic avocatura pentru restul vieții până la pensie. Însă, a fost o situație foarte interesantă. Eu întotdeauna am discutat cu toți cu care intram în interacțiune și îmi spuneau <<asta nu merge bine în țara asta, asta ar trebui schimbat>> și le răspundeam tuturor să se implice, fiindcă e foarte ușor să faci politică de pe margine. Decizia e la mâna politicului până la urmă, fie că ne place sau nu. Iar oamenii trebuie să se implice. Acesta era discursul meu, eu fiind consilier județean și avocat în același timp. A venit momentul alegerilor, în primul mandat, și un grup de primari din județul Sibiu cu care aveam legături foarte strânse, fiind colegii mei, îi consiliam pe parte juridică, pentru că foarte rar întâlnești, mai ales pe primăriile de comună, oameni pregătiți pe parte juridică și era nevoie de a veni în sprijinul lor. Țin minte că jumătate din timpul dedicat avocaturii în foloseam pentru a-i ajuta pe colegii mei”, a povestit Daniela Cîmpean la „Podcastu’ lui Pope”.
Cîmpean spune că despărțirea de avocatură a fost grea, fiindcă aceea a fost meseria mult visată. Dar lucrurile s-au așezat și nu regretă decizia pe care a făcut-o. Înainte să candideze, s-a consultat cu familia, fiindcă și-a dorit ca fiicele ei să știe ce înseamnă viața publică în toate aspectele ei.
„A venit momentul să desemnăm candidatul pentru președinția Consiliului Județean și un grup de primari a venit și mi-a spus <<noi considerăm că tu trebuie să fii candidatul nostru la Consiliul Județean>>. Eu le-am spus că nu vreau să-mi las profesia, știam că asta însemna să suspend cabinetul. Ei mi-au spus că <<tu trebuie să candidezi, tu ești cea care le spune tuturor să se implice, că trebuie să schimbăm ceva în județul ăsta>>, au făcut o listă, au semnat. Niciodată în istoria partidului nostru nu și-au asumat cu semnătură o susținere pentru o candidatură. Ziceau că merg la București, că dau lista, că eu trebuia să fiu candidatul. Știu că m-am gândit atunci, am făcut consiliu de familie, fiindcă era o schimbare radicală. Era o alegere care afecta pe viitor viața întregii familii. Le-am explicat inclusiv fetelor și faptul că, fiind într-o poziție atât de vizibilă la un moment dat o să fie persoane mai bine intenționate sau puțin intenționate care vor scoate tot felul de discuții, că s-ar putea ca ele să fie afectate emoțional de lucrurile acestea. A fost o discuție foare complexă care a acordat toate aspectele pe care viața publică ți le aduce. Am decis, împreună cu familia, că ne asumăm această abordare. Discuția a avut loc cu șase luni înainte de alegeri”, a mai dezvăluit Daniela Cîmpean.
Episodul cu numărul 9 din Podcastu’ lui Pope, undeva Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a fost invitată, poate fi urmărit joi seara, de la ora 20:00 pe YouTube, dar și pe pagina de Facebook Ora de Sibiu.