Se reia liga 2 - FC Hermannstadt joacă joi ”acasă” la Mediaș cu Chiajna

A.F.C.Hermannstadt joacă pe teren prorpriu împotriva celor de la C.S.Concordia Chiajna, în etapa nr.2 din Play-Off-ul Ligii 2.

Sibienii vin după o victorie în prima etapă din Play-Off, 2-0, acasă cu Unirea Slobozia. De cealaltă parte, ilfovenii au remizat în etapa precedentă, 2-2, pe teren propriu cu C.S.A.Steaua București. FCH ocupă în prezent locul 2 în clasamentul Play-Off-ului ligii secunde, în timp ce Concordia Chiajna este pe locul 5. Pentru această confruntare, din lotul gazdelor va lipsi portarul bulgar Plamen Iliev, în continuare accidentat.

,,Avem în față o nouă finală. Vom juca acum împotriva unei echipe care își dorește să revină în Liga I. Concordia Chiajna este o echipă foarte echilibrată, din care fac parte jucători experimentați. Excepție, poate, este doar postul de portar, fiindcă acolo au fotbaliști Under, dar astfel ei câștigă un fotbalist senior în teren. De asemenea, ei stau foarte, foarte bine din punct de vedere defensiv.  Va fi un meci echilibrat, nu am nici o îndoială asupra acestui aspect. Cert este că vrem sa câștigăm și să legăm a treia victorie consecutivă în campionat, adică a doua în Play-Off.”, a declarat Marius Măldărășanu, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt

Ultima oră

Comentariul meu

Publică