Veste proastă pentru toți românii cu creditele în lei. Ratele se măresc, iar ROBORUL se apropie de cinci la sută fiind cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani.
ROBOR la trei luni se apropie de pragul psihologic de 5%, după ce, de la invazia Rusiei în Ucraina, am asistat la creşteri constante. Astăzi avem un nou vârf al indicelui, de 4,6%. Este cea mai ridicată valoare din ultimii 8 ani şi 9 luni, iar asta se traduce în rate mai mari cu cel puţin câteva sute de lei pentru cei care au imprumuturi în lei cu dobandă variabilă, luate înainte de mai 2019. Iată şi un exemplu concret, notează observatornews.
Pentru un credit de 250.000 de lei luat pe 30 de ani, rata lunară a crescut cu aproape 300 de lei faţă de acum 3 luni şi cu aprope 500 de lei faţă de acum un an. Veşti bune nu sunt nici pentru cei care au credite dependente de IRCC. Începând de mâine va crește și acest indice, ceea ce înseamnă rate mai mari și pentru aceste împrumuturi.