VIDEO: România va avea încă un drum "Transalpina"
Sursa Foto - Mediafax

România va avea încă un drum „Transalpina”. Este vorba despre drumul județean Dieci-Dezna.

Drumul județean Dieci-Dezna, un tronson în lungime de 11,3 kilometri, pe care nu s-a mai intervenit substanțial de peste 40 de ani va putea deveni un drum asemănător Transalpinei, după o investiție de peste 4 milioane de euro, spune președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Anul trecut, Consiliul Județean Arad a început modernizarea drumului, printr-un proiect în valoare de peste 4 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fondurile proprii ale Consiliului Județean. Cu acest drum, se vrea legarea stațiunii Moneasa de DN7 Arad-Deva, printr-o scurtătură prin care pune în valoare zona montană a județului Arad. Este un proiect important care vine în completarea drumului județean Julița-Mădrigești, de 29 km.

„Păstrând, desigur, proporțiile, de la Julița la Dezna vom avea un drum asemănător cu Transalpina, doar de interes județean, într-o zonă poate chiar mai pitorească. La prima vedere, un astfel de proiect poate genera niște întrebări cu privire la oportunitate, întrucât drumul traversează comunități mici și dispersate, însă tocmai caracterul pauper al acestor comunități pledează pentru nevoia unei legături rutiere care să le pună în valoare ecosistemul și să faciliteze mobilitatea oamenilor din zonă înspre bazinele industriale ale județului. Această mobilitate nu doar că îi va ajuta pe arădenii din comunitățile periferice să acceadă mai ușor la un loc de muncă, ci va fi o contribuție suplimentară la combaterea depopulării micilor comunități de pe traseu”, a spus președintele Iustin Cionca.

Sursa – Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică