În Sibiu, viaţa pacienţilor cu diferite forme de cancer a devenit un calvar, datorită deciziilor părtinitoare ale comisiei din cadrul CASJ, decizii care obliga pacienţii cu cancer să se trateze doar în cadrul spitalului public judeţean, transmite Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.
În fiecare lună, 300 de pacienţi sibieni, iau calea pribegiei tratamentului vital în alte centre oncologice din ţară, precum cele din Cluj, Braşov, Timişoara, etc., deoarece CASJ Sibiu refuză să încheie contracte cu toţi furnizorii de servicii medicale din municipiul şi judeţul Sibiu, motivând că cererea nu excede capacitatea de tratament a secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean Sibiu.
„De când această comisie îşi permite să hotărască, pe banii asiguraţilor, unde să se trateze pacienţii cu cancer??? Oare la Sibiu nu funcţionează principiul garantat de legea 46 care asigură pacienţilor dreptul de a alege furnizorul de servicii medicale şi medicul curant???
Nu punem la îndoială profesionalismul niciunui medic oncolog din spitalul judeţean Sibiu dar, decizia trebuie să aparţină pacientului nu Comisiei CASJ! Mulţi pacienţi ne-au sesizat acest calvar al navetei în afara judeţului pentru a-şi asigura tratamentul vital şi confortul psihologic privind şansa supravieţuirii acestei maladii.
Atenţionăm CASJ Sibiu că ne rezervăm dreptul de a o acţiona în judecată pentru încălcarea drepturilor pacienţilor şi pentru degradarea calităţii vieţii acestora prin obligarea de a se trata unde decide Comisia acesteia, şi nu acolo unde îşi doresc ei!!!”, a transmis Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România